ASIGURARI PROPERTY
Incheierea unei polite de asigurare a locuintei este o dovada de responsabilitate a fiecaruia dintre noi, mai ales in contextul in care creste alarmant frecventa cu care se produc fenomene meteo extreme si catastrofele naturale, precum si in contextul in care lipsa de responsabilitate a unor proprietari/chiriasi genereaza fie scurgeri de gaze cu explozii si incendii, fie inundatii de la apa de conducta, fie periculoase modificari constructive.
Asigurarea de locuinta poate fi de doua feluri: obligatorie sau facultativa. Asigurarea obligatorie a locuintei a fost conceputa pentru a acoperi riscuri majore, in special catastrofe naturale cum ar fi cutremurele, inundatiile naturale, si alunecarile de teren. Este bine sa stim ca asigurarile obligatorii nu acopera pagubele produse de mana omului, spre exemplu incendiile, inundatiile care nu au cauze naturale, furturile, etc.
In mod normal, pretul unei asigurari de locuinta obligatorii este cuprins intre 10 si 20 de euro pe an, in functie de tipul locuintei asigurate. Pretul unei asigurari facultative este in jurul valorii de 0,12% din suma asigurata in cazul in care contractantul politei de asigurare doreste sa includa si alte riscuri, care nu sunt acoperite de polita de asigurare standard.
Prin folosirea unei polite de asigurare facultative a locuintei pot fi acoperite multe alte riscuri, inclusiv cele produse de mana omului. In plus, in anumite conditii, spre exemplu in cazul in care se solicita un credit care va fi garantat cu locuinta, chiar si asigurarea facultativa a acesteia devine obligatorie.
Ce acte iti sunt necesare:
Primul pas este sa aflati daca locuinta pe care o detineti poate fi asigurata sau nu; anumite constructii, spre exemplu cele aflate in zone cu risc seismic ridicat sau cele construite in regiuni expuse alunecarilor de teren pot prezenta riscuri prea mari, determinand compania de asigurari sa refuze incheierea politei de asigurare a locuintei.
Incheierea asigurarii facultative se face rapid si usor, pe baza unui act de identitate si a unei declaratii pe proprie raspundere; actul de proprietate asupra locuintei asigurate este necesar doar in cazul producerii riscului asigurat. Durata tipica a unei polite de asigurare facultativa a locuintei este de 12 luni, dar se pot incheia polite de asigurare si pe o perioada mult mai scurta, incepand de la o luna.
In anumite cazuri, inainte de incheierea politei de asigurare se va face o inspectie de risc; desi uneori aceasta inspectie nu este obligatorie, acceptandu-se datele furnizate de proprietar, va recomandam sa o faceti pentru ca astfel veti fi lipsiti de orice surpriza neplacuta in cazul producerii unuia dintre riscurile asigurate.
Ce acopera ASIGURARI PROPERTY:
In functie de tipul de polita pentru care optezi, riscurile acoperite pot fi:
- incendiu, trasnet, explozie, caderea aparatelor de zbor, cutremur, cadere accidentala de alte corpuri;
- boom sonic;
- lovirea accidentala din exterior a imobilului de catre autovehicule;
- raspundere civila;
- inundatii din cauza fenomenelor meteo sau de la vecini;
- furt, vandalism;
- centrale termice sau alte instalatii care asigura functionarea cladirii;
- lucrari de extindere (in cazul caselor);
- bunuri sau obiecte de valoare ale asiguratului.
Beneficiile unei astfel de asigurari:
Desi in general politele de asigurare facultativa sunt foarte flexibile, permitand acoperirea unei largi categorii de riscuri, exista si excluderi, riscuri care nu pot fi acoperite de catre asigurator: stari exceptionale, confiscari, exproprieri, infestari radioactive, contaminari, etc. Asigura-te ca ai citit cu atentie lista excluderilor mentionate de polita de asigurare pe care doresti sa o cumperi inainte de a o semna.
Ca regula generala, asiguratorul va plati despagubiri numai in cazul in care evenimentele produse au un caracter intamplator, nedepinzand de actiunile directe sau indirecte ale persoanei sau persoanelor care beneficiaza de asigurarea de locuinta; in caz contrar, se vor pierde toate drepturile stipulate de polita de asigurare.
In cazul producerii unuia dintre evenimentele prevazute de polita de asigurare a locuintei este important sa anunti asiguratorul cat mai rapid, mentionand data, ora, locatia si evenimentele care au condus la declansarea evenimentului asigurat. Procedura de despagubire nu poate incepe decat in momentul in care persoana asigurata a completat cererea de despagubire; in general, plata despagubirilor se face in 2-4 saptamani din momentul inregistrarii cererii depuse de persoana asigurata, desi exista si urmatoarele solutii, functie de asiguratorul ales
- efectuarea reparatiilor sa se faca cu o firma agreata de catre asigurator, caz in care asiguratorul achita direct prestatia.
- reparatia sa se faca in regie proprie de catre client, caz in care se poate sa primeasca direct si anterior efectuarii reparatiei o suma de bani convenita cu asiguratorul.
Nu face greseala de a incepe repararea locuintei inainte de sosirea la fata locului a unui reprezentant al asiguratorului; cere un acord scris al acestuia inainte de a incepe orice actiune de acest fel. In plus, asiguratorul poate refuza plata oricarei despagubiri aferente asigurarii de locuinta daca va constata ca cererea de despagubire a avut la baza declaratii false.